luni, 24 octombrie 2011

protocronism TV. despre Realitatea TV


Nu mă pot abtine, şi are o cât de mică legătură cu filmul.
E o perioadă în care televiziunea (sau ce a mai rămas din ea) youtube şi filmările de pe telefoane fac să par palide filmele de anticipaţie distopice. Cred că undeva după 1980 se schimbă o paradigmă vizuală: până atunci imaginea catastrofelor, atunci când se realiza, avea o funcţie documentară şi istorică, nu una de enterteiner. Lucrurile se arhivau pentru a înţelege trecutul, pentru a nu încerca să-i repeţi greşelile. Cu o oarecare pioşenie şi respect petnru victime. Astăzi victimele sunt breaking news, bune de stors audienţă şi publicitate. Fata Morgana a filmului ocult, snuff-ul, apare cel puţin o dată pe săptămână pe micile ecrane, că e un dictator linşat, că e un motociclist făcut terci.

Revenind la ceva mai vesel şi la film. Grupul britanic Monty Python a rămas în istoria cinematografului cu 5 filme adorabile, câţiva actori antologici şi un regizor special, pentru care a existat viaţă şi după Monty Python, Terry Gilliam. Cel mai bine produs film al lor, The Meaning of life (Sensul vieţii) a fost recompensat la Cannes cu premiul juriului. În general filmele lor au preluat o mare parte dintre cele mai reuşite scheciuri din programul tv pe care l-au produs ani în şir pentru BBC. Adică erau un fel de Divertişi engleji, care au strîns bani să iasă şi pe marele ecran. (La noi numai Benny Hill-ul nostru, adică Garcea, a reuşit să intre pe peliculă.)

Umorul Monty Python se remarcă prin referinţele culturale, un joc actoricesc exepţional şi prin ducerea la absurd a unor situaţii neclare, accidentale sau dramatice. Pentru o oră de voioşie youtube recomand din toată inima. Şi distracţia e garantată. 

Şi ca punct de plecare vă sugerez următorul clip, atât de actual în contextul bătăliei pentru Realitatea TV:




   

vineri, 14 octombrie 2011

morgen propunerea României la Oscar 2012

vara cu sania, iarna cu trăsura sau cam aşa ceva.

martie cu mărţişoare şi lista cu filmele din martie în octombrie. (am văzut că e la sfârşitul lui februarie festivitatea, am spus cu martie ca figură de stil). lista lungă, mai durează până să aflăm dacă preferatul meu "Morgen" intră pe lista scurtă ale filmelor care măcar beneficiază, dacă nu de o distribuţie pe continentul american, măcar de o proiecţie de forşpan în cadrul galei.

lista întreagă aici.