protocronism TV. despre Realitatea TV

Nu mă pot abtine, şi are o cât de mică legătură cu filmul.

E o perioadă în care televiziunea (sau ce a mai rămas din ea) youtube şi filmările de pe telefoane fac să par palide filmele de anticipaţie distopice. Cred că undeva după 1980 se schimbă o paradigmă vizuală: până atunci imaginea catastrofelor, atunci când se realiza, avea o funcţie documentară şi istorică, nu una de enterteiner. Lucrurile se arhivau pentru a înţelege trecutul, pentru a nu încerca să-i repeţi greşelile. Cu o oarecare pioşenie şi respect petnru victime. Astăzi victimele sunt breaking news, bune de stors audienţă şi publicitate. Fata Morgana a filmului ocult, snuff-ul, apare cel puţin o dată pe săptămână pe micile ecrane, că e un dictator linşat, că e un motociclist făcut terci.

Revenind la ceva mai vesel şi la film. Grupul britanic Monty Python a rămas în istoria cinematografului cu 5 filme adorabile, câţiva actori antologici şi un regizor special, pentru care a existat viaţă şi după Monty Python, Terry Gilliam. Cel mai bine produs film al lor, The Meaning of life (Sensul vieţii) a fost recompensat la Cannes cu premiul juriului. În general filmele lor au preluat o mare parte dintre cele mai reuşite scheciuri din programul tv pe care l-au produs ani în şir pentru BBC. Adică erau un fel de Divertişi engleji, care au strîns bani să iasă şi pe marele ecran. (La noi numai Benny Hill-ul nostru, adică Garcea, a reuşit să intre pe peliculă.)

Umorul Monty Python se remarcă prin referinţele culturale, un joc actoricesc exepţional şi prin ducerea la absurd a unor situaţii neclare, accidentale sau dramatice. Pentru o oră de voioşie youtube recomand din toată inima. Şi distracţia e garantată. 

Şi ca punct de plecare vă sugerez următorul clip, atât de actual în contextul bătăliei pentru Realitatea TV:

   

l-am văzut aici şi nu m-am putut abţine să nu scriu de el.

partea bună a iniţiativei legislative de a se dubla toate filmele în româneşte

Da, da, nu râdeţi, această iniţiativă a avut şi o parte bună.

În ultimii ani, în România avem parte de o constantă socială care parcă face şi mai irespirabil aerul unei ţări în care de regulă lucrurile merg pe dos. Constanta: de cele mai multe ori ţara pare împărţită în două tabere duşmănoase care până şi la masa negocierilor urlă una la alta. Ca de exemplu băsişti versus antibăsişti; bugetari versus privaţi; tineri versus pensionari; proRoşia Montană versus anti Roşia Montană şi lista se poate lungi. Cultura dialogului şi a argumentării părea o chestiune inventată şi posibilă doar în literatura de specialitate. Pe forumuri, în media, argumente scrâşnite şi partizane. Inclusiv luările de poziţie neutre ajungeau să fie prin reacţii împinse intr-o tabără. Am eu o bănuială că şi ”serviciile” au avut un greu cuvânt în această chestiune. Serviciile precum şi structurile de manipulare/PR create de cei care lansează teme publice cu un evident interes politic sau financiar.

Ieri-alaltăieri, s-a trezit un ....  (puneţi voi în locul punctelor adjectivul injurios, la alegere) de parlamentar cu o iniţiativă tembelă. După mine, iniţiativa asta in mod cert a făcut-o de capul lui, probabil cu nişte prieteni la un suc s-o mai fi vorbit înainte. Dar n-a avut în spate nicio campanie manipulatorie de apărare, de ieşit cu argumente în faţă, de trolat atunci când argumentele sunt contrazise cu rigoare, de ieşit din clinci cu atacuri la persoană.

Ar fi inutil să repet toate argumentele contra, forumurile sunt pline şi nu aş putea să vin cu absolut nimic nou.

Da, partea bună a acestei iniţiative legislative este că a arătat după multă vreme o reacţie unitară a unei societăţi civile, cu argumente pertinente, fără atacuri şi injurii, cu mostre agreabile de umor de bună calitate. O reacţie care contrazice părerile preconcepute că ”românul e manelist”, e ”analfabet”, înjură în loc să aducă argumente. Atunci când PR-işti plătiţi şi care plătesc vectori de opinie sau joacă murdar nu sunt în piaţa cetăţii, avem instincte de societate sănătoasă.

Văzând astăzi că articolul, primul care a semnalat iniţiativa, a ajuns la 500 de comentarii, şi trecând peste ele şi văzând că, iată uimire, sunt pe aceeaşi parte, şi fără troli, văzând sutele de recţii rapide şi ferme în media şi pe bloguri, fără a fi panicarde sau apocaliptice, m-am simţit, cel puţin în această privinţă, ca şi cum aş fi în Cehia.

pionieri

Nu îmi place, şi nici nu vreau, să colportez ştiri. În special cele care sunt vizibile pe canalele mainstream. Recunosc, şi pentru că nu pot în mod real concura cu o readcţie, şi pentru ca nu îmi plac deloc agregatoarele de ştiri.

Însă nu mă pot opri să nu anunţ că astăzi în România se lansează pentru prima dată un film pe marile ecrane şi, simultan, pe internet. Nu cum v-aţi aştepta: la liber pe net şi pe banii pentru zevzecii care mai dau bani pe bilete. Nu, pe bani şi pe net. Pentru puturoşii care nu vor să iasă din casă, şi care îşi permit costul unui bilet la mall, există opţiunea. Dacă ai superplasmă, 5+1 şi faci intuneric in cameră începe să aducă a cinema la tine acasă. Dacă ai un consort, ieşi la juma de preţ. Dacă mai chemi şi nişte prieteni dai bani mai mulţi pe bere şi floricele. Şi nici nu auzi comentariile acelea fabuloase din sala de cinema.

Cel mai interesant este că eu cred în cel mai serios mod cu putinţă că vremurile astea în care totul este pe net la liber se vor duce într-o bună zi. Zi care nu este nici prea aproape ca să ne speriem, nici prea departe ca să nu o prindem noi, aştia feriţi de accidente stupide şi boli fatale. Încetul cu încetul ceea ce este conţinut va începe să fie plătit. La preţ de dumping la început, din ce în ce mai scump o dată cu trecerea timpului şi dezvirginarea pieţei.

De ce vom ajunge să dăm bani pe conţinutul de pe net? Pentru că acesta costă. E cam ca în viaţă, în politică sau în dragoste - cum vreţi voi - nu exista prânz gratis. Pot exista, pe termen scurt heirup-uri în care cineva sponsorizează/finanţează intrarea pe piaţă şi dă la toţi gratis. Până intră pe piaţă. După, se termină sacul cu bani. Sau mai rău, îi vrea înapoi. Şi vrea mai mulţi decît a băgat, ca Patriciu.

Anii aceştia asistăm la un vest sălbatic al internetului, în care aventurieri, scăpataţi, desperdos care joacă pe o singură carte îşi pun toate energiile şi toţi banii pe un singur cal şi intră pe net. Că doar creşte, e singurul care creşte de când au picat imobiliarele. Numai că energiile şi banii se termină repede. De-asta bloguri, site-uri serioase şi articulate care păreau să reziste o mie de ani dispar peste noapte sau rămân pline de praf la un moment dat. Ca în vestul sălbatic, zilnic apar mii de pagin(oraşe)fantomă, până mai ieri pline de viaţă, împuşcaturi şi fabuloase jocuri de poker. Sistemul este încă entropic. Creşte, ca o schemă piramidală, din energia ultimilor intraţi. Eu am început blogul acesta acum o lună, în acelşi timp în care, satisiţi de atâta scris la perete(le monitorului), vreo câteva bloguri au intrat în hibernare. Însă, în curând o să vedem din ce în ce mai puţini intraţi în sistem. Totodată aceste mega platforme care trăiesc din user generated content vor fi din ce în ce mai jenante. Pentru că userii se vor plictisi şi vor vrea şi ei o prajiturică. Onoarea de a fi gurul forumului sau cele 100 de steluţe pe care le păstrezi, mai strângi 1800 şi le transformi într-un tricou promoţional nu vor mai fi deajuns ca să aduni oameni care să-ţi creeze, gratis, conţinut. Vor creşte, la fel ca muncitorii chinezi, încetul cu încetul pretenţiile. Acum câţiva ani muncitorul chinez muncea 16 ore pe zi pe 10 dolari. Acum vrea 20 şi peste doi ani nu se va mai ridica din pat decât pentru 30.

Evident că vor exista nişte monştri care vor supravieţui, pentru că avantajele conexe pe care le oferă vor fi satisfăcătoare ca să ţină în mişcare morişca. Gen youtube, imdb şi alţii.

Însă când încetul cu încetul se vor strânge bani din piaţă, creatorii de conţinut nu se vor mai vinde gratis. Pentru că cei care vor vinde conţinutul îşi vor permite să-l plătescă pe cel care poate aduce relevanţă şi creativitate. Transformarea nu va fi brutală, ceva de genul "de la 1 ianuarie plăteşte toată lumea". Şi e greu de precizat dacă acestă tranziţie se va întinde pe doi ani sau douăzeci. Ştirea semnalată, care a dat naştere la polologhia de mai sus, este unul dintre multele semne că suntem în plin proces de tranziţie.

Pe lângă Muvix (care trăieşte încă pe banii imperiului Pro) iata si un newcomer, respectiv Webkino (sau poate greşesc pentru că eu nu ştiu nimic despre companie), care, inteligent, alege o nişă.

Şi ca să inchei această acoladă enormă şi să aduc lucrurile şi analogiile în lumea filmului, iată şi anecdota pentru cei interesaţi de istoriile cinematografice. Americanii, cei care astăzi fac atâta scandal legat de piratare şi piraterie, la începutul secolului XX, adica acum o sută de ani, au piratat tone de filme europene. La acel moment cinematograful francez în special, dar şi cel italian, superputernic la acea vreme, nu au reuşit să scoată niciun un ban, sau foarte puţin bani din cei încasaţi, pentru că distribuitorii americani puneau mâna pe copii de filme şi nu plăteau niciun fel de drepturi. În timp ce europenii tuşeau verzi de furie, americanii, când au văzut că se scot bani buni cu jucaria asta, şi ca să scape de scandalurile cu tribunale, şi pentru că piaţa locală avea un specific, au început să bage bani şi să facă singuri filme. Moment în care au devenit fireşte foarte atenţi cu drepturile de autor.

Nu ştiu dacă voi afla vreodată, sau dacă vor fi făcute publice pe bune datele, dar, legat de filmul Periferic, eu aş risca un pariu şi aş merge pe varianta că, în primele şase luni de la lansare, (e drept, şi dacă vor face ceva marketing si promo) cei de la Webkino vor strînge peste 1000 de vizionări plătite. Ceea ce nu ar fi rău deloc dacă ţinem cont de cum arată cifrele intrărilor la cinematograf.

.