istoria afişelor festivalului de la Cannes

Nu ştiu care îmi place cel mai mult. Şi sunt câteva care în mod sigur nu-mi plac.

Aici întreaga colecţie a afişelor festivalului de la Cannes. Ajuns anul acesta la a 64-a ediţie. De ramarcat că în 1981 nu au avut buget de afiş. Sau designerul nu a predat la timp propunerile, sau le-a plăcut cel de anul trecut şi nu s-au îndurat să renunţe la el; au schimbat anul şi numărul ediţiei şi l-au mai folosit încă o dată.

Pentru cei care studiază, o pagină interesantă de istorie a comunicării.

intraţi sub linie la cannes 2011

Săptămâna aceasta, miercuri 11 mai, la concurenţă cu Festivalul European de Film, începe mai celebrul festival de la Cannes.

Printre noutăţile de ultimă oră:

• lista competiţiei oficiale s-a lungit cu încă două filme. The Artist, film regizat de francezul Michel Hazanavicius şi This is not a film al iranienilor Jafar Panahi and Mojtaba Mirtahmas. Michele Hazanavicius este un autor destul de puţin vizibil şi fără un portofoliu notabil, însă Jafar Panahi a realizat filme bine primite cum ar fi The circle şi Offside, filme care urmăresc problemele femeilor în societatea iraniană.
• un alt iranian, Mohammad Rasoulof, intră în ce-a de-a doua competiţie, Un certain regard, cu filmul Good bye

De fapt, de la Mohammad Rasoulof şi Jafar Panahi am plecat cu această postare, pentru că cele două  participări vor da o notă politică festivalului. Ei sunt la ora actuală, se pare, arestaţi la domiciliu (cum probabil era pe vremuri Mircea Dinescu), şi aşteaptă judecarea recursului pe care l-au făcut în procesul care i-a condamnat la şase ani închisoare şi la douăzeci de ani interdicţie de exercitare a profesiei de regizor. Iar filmele care participă sunt semi-finalizate şi au fost făcute în regim de clandestinitate.

Semn că realizarea de filme este încă o profesie periculoasă pe anumite meleaguri şi mai ales când subiectul filmelor nu este confruntarea între zei, monştrii sau mafioţi nătângi.

cannes 2011. update. mai avem şi alţi români la export

În afară de Radu Mihăileanu, mai sunt încă doi trei români care participă la Cannes. Din păcate orgoliul că e Radu Mihăileanu în competiţie e mai mult mândria că s-a născut la noi în sat si am bătut aceeaşi minge când eram mici, pentru că producţia respectivă nu are nicio treabă cu CNC-ul sau cinematograful românesc.

Dar avem şi cinematograf românesc. În secţiunea Atelier, Bogdan Mustaţă cu filmul Lupu. Secţiunea respectivă este un mix de prezentare cu sesiuni destinate găsirii de finanţări pentru dezvoltarea proiectelor respective precum şi a distribuirii lor.

Însă mai importantă e participarea lui Cătălin Mitulescu in secţiunea Un Certain Regard cu filmul Loverboy. Un film care aproape reuneşte echipa de producţie şi distribuţia lui Eu când vreau să fluier, fluier. În general secţiunea Un Certain Regard  e un fel de cupa UEFA versus Liga Campionilor, însă, cel puţin din punctul de vedere al multor critici, mai antrenantă in competiţie pentru ca sunt mai putine blaturi si mai puţină politică. De altfel este secţiunea unde a irumpt Moartea domnului Lăzărescu, în 2005, deschzând câţiva ani buni de dominaţie româneasca a acestei părţi a competiţiei. Porumboiu (Poliţist, adjectiv)şi Cristi Nemescu (California Dreamin) adjudecând premii ulterior. Şi avem şasnsa să furăm startul, preşedintele juriului la secţiunea Un Certain Regard este Emir Kusturica. Se ştie că preşedintele are un cuvânt greu de spus în decizia finală, şi e de-al nostru, din est, pravoslavnic, nu ne-o lasa tocmai pe noi, cei mai prietenoşi vecini.

Şi telegrafice: 

• preşedintele juriului este anul acesta Robert de Niro. Precum spuneam şi mai sus, are un cuvânt greu de spus, tradiţia spune că americanii favorizează filmele americane şi mai comerciale. Printre membrii, nume sonore: Jude Law, Uma Thurman. 
• preşedintele juriului de la scurt metraj este Michel Gondry.
• începând cu 2011 se instituie Premiul de Onoare Palme d or, care se acordă unui regizor important care nu a reuşit să câştige niciodată în competiţia oficială. Din 2011 se acordă regulat, premiul s-a mai decernat de doua ori pâna acum, în mod excepţional: Woody Allen (2002) şi Clint Estwood (2009). Anul acesta se duce la Bernardo Bertolucci, cel care acum 30 şi ceva de ani a făcut celebră margarina.
• Festivalul se deschide cu Midnight in Paris - Woddy Allen. Acesta i-a flatat pe francezi cu un film care este "o minunată declaraţie de dragoste pentru Paris". Printre filmele care au premiera la festival, în afara concursului, cel mai aşteptat este block-busterul Piraţii din Caraibe 4. În secţiunea Cannes Classics - adică mari filme de cinematecă -, cel mai promovat este Portocala Mecanică pentru că are parte de o nouă masterizare, probabil Warner l-au curăţat de scame să-l vândă şi pe blu-ray.
• pentru gadget freakşi şi smartphon addicted Orange fr a lansat o aplicaţie (se pare gratuită), cu ajutorul căreia vei putea vedea tot fluxul de ştiri real-time, poze de presă, trailere şi alte prostii. Ca să nu mai intri pe tot felul de bloguri să vezi doar-doar a mai făcut cineva un up-date.

Şi pentru cine a avut  răbdare să citească până aici, şi nu a uitat că începeam postarea cu "sunt trei români, pe lângă Radu M.", şi a numarat şi vrea să mă tragă de mânecă "unde a al treilea?", o să spun că a venit fără film anul acesta la concurs. E acolo ca să-i cântărească pe alţii, să reziste la PR-uri, presiuni, şpăgi şi să pună umărul la acordarea premiilor în secţiunea de scurt-metraj, ca membru al juriului. Este Corneliu Porumboiu.

cannes 2011. să-i ţinem pumnii lui Radu Mihăileanu.

Tocmai s-a anunţat selecţia oficială a filmelor din competiţie. Sunt 19, şi nume grele: Lars von Trier - un răsfăţat al festivalului -, mult aşteptatul film al lui Terrence Malick (cel mai parcimonios regizor american - 4 filme în 42 de ani, şi nu că ar fi vrut cineva să-l tragă pe dreapta), Aki Kaurismaki, Almodovar.

Şi ca să vibreze filonul naţional iar presa autohtonă să urmăreasca acest festival, Radu Mihaileanu cu filmul "La source des femmes". ("Izvorul femeilor"? imdb-ul îl trece doar, simplu, "Izvorul". O să vedem cu ce titlu va circula în media noastră). 

De prisos să  spun că ţin cu Mihăileanu, însă mai am un favorit. We Need to Talk About Kevin (Trebuie sa vorbim despre Kevin) e ecranizarea unui roman scris de Lionel Shriver publicat în 2003, mare succes de public, tradus şi la noi (se pare cu mai puţin succes). Nu vă lăsaţi înşelaţi de prenumele autorului, este de fapt o doamnă care, pentru a învinge refuzurile repetate ale editurilor, a încercat si stratagema unui pseudonim masculin. Romanul e incredibil de pasionant, modern, crud şi, în cel mai bun sens al cuvântului, un adevarat roman feminist. Extrem de greu de ecranizat, cred eu, însă probabil se va schimba centrul de greutate al discursului interior (apropo, e un roman epistolar) pe one man-show-ul protagonistei, o actriţă pentru care am o mare slăbiciune: Tilda Swinton. O carte pe care o recomand cu mâna pe inimă, şi, măcare din curiozitate, de-abia aştept să văd ecranizarea.

Iata şi lista integrală mai jos (titlul original):





La Piel que Habito de Pedro Almodovar

L'Apollonide - Souvenirs de la maison close de Bertrand Bonello

Pater de Alain Cavalier

Hearat Shulayim (Footnote) de Jospeh Cedar

Bir Zamanler Anadolu'da (Once Upon a Time in Anatolia) de Nuril Bilge Ceylan

Le gamin au vélo de Jean-Pierre et Luc Dardenne

Le Havre de Aki Kaurismäki

Hanezu no tsuki de Naomi Kawase

Sleeping Beauty de Julia Leigh

Polisse de Maïwenn

The Tree of Life de Terrence Malick

La source des femmes de Radu Mihaileanu

Ichimei (Hara-Kiri : Death of Samurai) de Takashi Miike

Habemus Papam de Nanni Moretti

We Need to Talk About Kevin de Lynne Ramsay

Michael de Markus Schleinzer

This Must Be the Place de Paolo Sorrentino

Melancholia de Lars Von Trier

Drive de Nicolas Winding Refn