ştiri generaliste. internet şi cinematograf. cifre, că mie îmi plac cifrele

cronica pregătită la filmul polonez, care aştepta doar butonul cu publică, s-a dus... şi nu era salvată, sau s-a salvat peste ea nimicul paginii albe. ca să nu mi se facă rău de nervi, să scriem de ştiri, astea poate au mai mult noroc şi rămân.

toată lumea net-ului fierbe acum, după ce microsoft a anunţat că o să dea o grămadă de bani pe skype, mai precis 8,5 miliarde de dolari. aici 4 scurte despre mişcări din piaţa newmedia, pe prima, cea mai de impact tocmai am amintit-o.

însă vroiam să atrag atenţia asupra ştirii numărul 3: google, prin portalul youtube, lansează serviciul de închiriere online. busines făcut serios, cu acorduri deja negociate cu cei mai importanţi actori de pe piaţă marile studiouri Warner, Universal şi Sony. atunci când intră jucătorii cei mai grei pe o piaţă înseamnă că afacerea este deja coptă şi e timpul de scuturat pomii. cele mai afectate vor fi mai mult ca sigur industria de DVD-uri şi televiziunile, în special cele cu plată.

google tv, un proiect despre care toată lumea ştie că va exista într-o bună zi, dar nimeni nu ştie care este ziua aia şi nici cum va arăta acest tip de televiziune personalizată, setabilă în funcţie de preferinţele clientului, şi în orice caz cu (unele) servicii plătite, scoate capul la orizont. probabil că filosofia google va fi cea care va da preţurile: gratis un pachet de bază, superfiabil şi uşor de utilizat, şi orice floricică în plus pe bani, cu cît floricica este mai delicată cu atât mai scump va fi serviciul. şi după ce lucrurile se rutineză puţin, toate sit-urile care difuzează astăzi gratis (sau pirateză -adică cer sume simbolice care nu ajung la proprietarii de drepturi) nu vor mai putea fi găsite pe google. probabil că vor putea fi accesate dacă scrii în adress bar numele corect, însă pe motoarele oficiale nu vor mai exista. ar fi proşti să nu facă altfel, şi numai de prostie nu pot să-i suspectez pe cei de la google. piraţii au fost toleraţi până acum, şi în special cei care mai şi cer bani, pentru a deschide apetitul (şi portofelele) publicului. când, mental, gestul de a plăti este făcut, treaba ta de a culege potul cel mare devine mai uşoară.


a doua ştire importantă a dimineţii este faptul că, anul trecut, românii ( cum se spune în media oficială ha, ha, ha) au mers mai mult la cinematograf. creştere de la 5, 2 milioane de spectatori în 2009 la 6,5 milioane în 2010. e drept că această creştere e făcută doar din două filme: Avatar, şi Alice în ţara minunilor, primul aproape 900.000 de spectatori, al doilea aproape 250.000. două 3D, normal. din punct de vedere al sălilor, 3D-ul este mană cerească. fără această revoluţie tehnologică probabil că mai dispăreau jumătate dintre cinematografele din România.

statistica de care am amintit este dată de Observatorul European al Audiovizualului. Alte cifre interesante care mi-au atras atenţia:

• în 2010 în UE s-au produs 1203 filme de lung metraj (inclusiv documentare)
• piaţa cinematografelor în UE este de 6,45 miliarde euro (circa 8,5 USD), cea mai mare valoare atinsă până acum. în continuare America de Nord (Canada şi USA) sunt în faţă cu 10, 5 miliarde USD. (să comparăm în aceeaşi monedă.)
• în UE cota de piaţă a filmelor europene e încă foarte mică, 25,3%, tot americanii iau caimacul cu 68%. diferenţa probabil se duce la coreeni, indieni, ş.a.

istoria afişelor festivalului de la Cannes

Nu ştiu care îmi place cel mai mult. Şi sunt câteva care în mod sigur nu-mi plac.

Aici întreaga colecţie a afişelor festivalului de la Cannes. Ajuns anul acesta la a 64-a ediţie. De ramarcat că în 1981 nu au avut buget de afiş. Sau designerul nu a predat la timp propunerile, sau le-a plăcut cel de anul trecut şi nu s-au îndurat să renunţe la el; au schimbat anul şi numărul ediţiei şi l-au mai folosit încă o dată.

Pentru cei care studiază, o pagină interesantă de istorie a comunicării.

ce e în servieta din Pulp Fiction?

Doi scoţieni mergeau cu trenul. Unul dintre ei îl întreabă
pe celălalt ce are în pachetul său?
"A, acolo am un MacGuffin."
"Ce e un MacGuffin?"
"E un aparat cu care se vânează tigrii în Scoţia"
"Dar nu există tigrii în Scoţia"
"E, atunci acolo nu am un MacGuffin, nu-i aşa?"

Azi noapte surfam din link în link şi am dat peste o legendă urbană drăguţă, de care uitasem. Şi ca să n-o mai uit şi să îl fac pe şmecherul în discuţii despre filme, o povestesc şi aici.

Întrebare: ce se află în servieta din Pulp Fiction?

(Pentru dulcea reamintire, este servieta recuperată pe care o tot cară după ei Jules Winnfield (Samuel L. Jackson) şi Vincent Vega (John Travolta) şi care trebuie să ajungă înapoi la şeful lor Marsellus Wallace.) De-a lungul timpului, pentru fani, pe vreme ce filmul devenea mai cult, intrebarea respectivă precum şi discuţia adiacentă devenea mai aprinsă şi mai plină de ipoteze. Printre cele mai simpatice ipoteze aduse în dicuţie se numără:

• Diamantele furate în Reservoir Dogs
• Oscarul pe care spera să-l câştige Tarantino
• Un cap
• Un milion de dolari

La capitolul supoziţii eu aş mai fi şi adăugat că probabil Marsellus era oltean şi, pentru că Tarantino a furat cu nesimţire din Nea Marin Miliardar, în servietă era praz.

Însă internetul nu este numai locul ăla în care afli totul de Grupul Bilderberg, Zeitgeist, Masonerii şi alte scenarii năstruşnice. E locul unde se propagă demonstraţii metafizico-poetice foarte bine documentate.

Raspunsul, până la urmă unanim acceptat de toţi fanii, este că in servietă se află ... sufletul lui Marsellus Wallace. Argumente? Ia de-aici:

• Marsellus are un pansament pe ceafa lui (de manelist). Şi legende biblice spun că pe acolo scoate necuratul sufletul.
• Ce e in servietă străluceşte. Toată lume care a văzut suflete ştie asta.
• Cifrul încuietoarei este 666. Ştim cu toţii cine raspunde la telefonul asta.
• Intervenţia divină atunci cînd se trage asupra celor doi cărăuşi de servietă (cel ascuns în baie care rateză un întreg încărcator de la trei metri) se coboară să-i apere pe cărătorii de suflet.

Îmi place foarte mult povestea asta. Da, are şi ilustraţie, ca să nu căutaţi dvd-ul cu Pulp Fiction să mă verificaţi.

Deci chestia aia cu Zeitgeist cu sufletul e răspunsul?


Evident că nu. Tarantino se pare că le-ar fi spus pe platou actorilor să creadă că este cel mai preţios lucru pentru ei. Întrebat în interviuri ce era acolo, a mărturisit că nu ştie. Ulterior (probabil că şi-a recitit cursurile) a recunoscut odată că e un MacGuffin. Bun, şi cine e MacGuffin ăsta, unde apare în film, cine îl omoară?

Revenim la anecdota de la începutul postării. Ea este explicaţia pe care a dat-o Hitchcock, în faţa unor studenţi se pare, pentru a explica modul în care poate să împingă o poveste un astfel de obiect. E important să-i conferi obiectului o valoare, oricât ar fi ea de neplauzibilă, şi toţi cei din jur să se comporte ca atare. Nu mai contează, nimeni nu se întreabă ce e cu acel obiect (un artefact, o scrisoare, o armă) mai importantă devine acţiunea care se aşază în jurul lui şi care te ţine cu sufletul la gură.