Mai sunt o grămadă de filme bune pe care nu le-am văzut. Le-am pus de-o parte pentru zile negre. Şi pentru că e reconfortant să ştii că mai sunt atâtea filme bune de văzut.
Dacă ar fi să mă implic civic într-o cauză, m-aş implica în introducerea studierii cinematografului, cel puţin ca materie opţională, măcar în liceu. Este absolut aberant într-o civilizaţie în care oamenii citesc în cel mai bun caz o carte pe lună şi se uită la cel puţin un fim pe săptămână, să le dai instrumente pentru litereratură şi, în ciclul de formare, să-i laşi în fundul gol, gata de manipulare în faţa filmului. Nu îmi fac iluzii că astfel ar creşte calitatea de inteligenţă în rândul spectatorilor, sau că, ajutat de învăţământ se formează un public elevat si inteligent. Spun doar că aşa ar trebui să arate un învăţământ modern. De vreo zece ani de când am realizat asta, mă las din când în când legănat de dulcea iluzie că, dacă aş avea mai mult timp şi energie, asta ar fi cauza pentru care aş lupta şi aş învinge.
Blogul respectiv este mai mult un experiment în ceea ce priveşte propria mea persoană precum şi disciplina de a-mi impune un anumit ritm al însemnărilor. Vreau să ţin blogul acesta doi ani şi să adun 300 (fără legătură cu filmul omonim) de însemnari. După, văd eu.
Numele meu nu are nicio relevanţă publică. De aceea prefer, cel puţin pentru început, postura anonimatului. Cel puţin în acest moment îmi dă, măcar mie, senzaţia că astfel sunt lipsit de constrângeri.
