Printre sutele de rubrici pe care vreau să le inaugurez este şi aceasta: obscuredelicatesse. Una în care să amintesc de filme mai puţin circulate. Dar nu e vorba de alea de artă pentru cei fini şi iubitori de la slavi în sus. Ci una care să readucă în memorie - celor care au văzut -, sau să fie o fină sugestie - pentru cei care nu au văzut -, filme interesante din punctul meu de vedere. Filme uşurele, comerciale, pe care doar hazardul, uneori ţara de provenienţă (că nimeni nu se uită la/distribuie un film care nu-i american) şi lipsa unei campanii de marketing sănătoase nu le-a ajutat să fie mai notorii.
Primul care a reuşit să-l ajungă pe Cameron pe lista scurtă a regizorilor care au făcut filme cu încasări de peste un miliard de dolari este Peter Jackson, cu a treia parte din saga Lord of the rings. Şi acum, după atâta inflaţie + revoluţia 3D, exclusivista listă de filme are doar şapte poziţii, iar primele două îi revin tot lui Cameron.
Astăzi devine evident cât de mult a reuşit să definească, relanseze şi să stabileasă un standard al genului fantasy. I se pot găsi multe cusururi trilogiei inelului, dar nu se poate nega faptul că efectele speciale, scenografia, art-direction-ul au fost făcute profi, demonstrând ca nu doar Spilberg ştie să învie dinozauri şi alte arătănii.
Filmul despre care vreau să vorbesc este filmul de debut al acestui monstru sacru al CGI-ului.
Bad Taste (1987) este un film pe care autorul lui, regizor, producător şi scenarist, l-a filmat cu prietnii, în weekenduri, vreo patru ani, pe banii lui şi ai prietenilor. Perioada lungă de producţie i-a permis lui Jakson să joace chiar în două roluri, pentru că, vorba aia, in câţiva ani un om se mai îngraşă, mai slăbeşte, mai cheleşte (precum ştie oricine a primit poze de la necunoscuţi/necunoscute de pe net şi după aia a văzut originalul). Şi ce este mai drăguţ în toată povestea producţiei este că l-a terminat cu bani de la stat. Adică artă tot pe banii poporului.
Acţiunea se desfăşoară (era să zic într-un sat de pescari, precum cei mai bătrîni ştiu vorba) într.un sat de la marginea mării newzeelandeze. Sat în care populaţia a dispărut. Trimişi să ancheteze sunt o trupă de superagenţi secreţi. Sincer dacă ar fi să compar între o trupă cu Puiu Calinescu, Hamdi Cerchez şi Jorj Voicu pe de o parte şi cei care joacă în film pe de altă parte, ai nostri ar arăta ca James Bond.
Acest comando intră în pâine (de fapt în carne) din primele clipe. După un scurt dialog ameninţător între unul dintre vitejii noştri şi un rdeneck zombificat avem parte de primii creieri pulsând. Chestiunea continuă în acelaşi ritm: dialoguri de copii care joacă pac-pac în spatele blocului, superagenţii noştri care trag cu arma din orice poziţie, când termină cartuşele pun mâna pe topoare şi drujbe, iar ăia răii sunt făcuţi hamburgări şi mititei (la propriu).
Mişto ideea conflictului: ăia răii sunt nişte extratereştrii care lucrează la un macdonald galactic. În căutare de produse care să ia faţa concurenţei un corporatist libidinos ajunge şi pe pământ după ingrediente exotice. Preparatul din carne de om pare deosebit, testele la faţa locului sunt pline de succes (un prilej pentru genul de scenă cu zeamă verde şi vomă), şi de-abia aşteaptă să se-ntoarcă acasă să lanseze produsele pilot. Succesul cert îi va face pe extratereştrii să revină şi să transforme toată planeta în fermă. Exact înaintea plecării apar eroii noştri care nu se lasă şi vor să le dejoace samavolnicele intenţii.
Multă vopseaua roşie, organele de porc/oaie, membrele amputate sunt cum sunt, însă farmecul filmului îl fac locaţiile, care sunt cam cum ar filma cineva cu telefonul la vama veche în extrasezon şi costumele personajelor: super agenţii noştri arată de parcă s-ar îmbrăca de la Cora. Cu un plus pentru butaforie: pînă la urmă extrtereştrii renunţă la camuflajul uman şi îşi arată chipul hîd, de latex. Latex mult care va fi ciopârţit pe toate axele şi din care va ţâşni arteziana de sânge.
Sub penibilul ansamblului mai sunt părţi simpatice şi/sau lipsite de sens: The Beatles, agentul care cade de pe stânci, se face praf (de fapt multe organe) şi se reface, omul pus în butoi la aromat şi să fie fraged, extraterestrul eviscerat cu drujba, secvenţa care face până şi filmul Comando (la care evident trimite) sa pălească in care în curtea unei vile ai noştri împuşcă tot ce prind, iar extratereştrii ciuruiţi cad ca la gimnastică artistică. Şi totul făcut serios, fără genul acela de clipire din ochi, da, ne prefacem ştim că e doar la mişto. Nu. Totul e serios, ca o plenară de partid.
Nu e un film decât pentru cei care gustă genul şi pe deasupra nu pun mare preţ pe efecte speciale sau logică. Însă e un film perfect de savurat împreună cu prieteni care ştiu să comentze. Şi atunci satisfacţia e garantată.
Nu m-aş fi oprit asupra lui dacă nu ar fi fost făcut de Peter Jackson. Probabil că la fel (de proaste) mai sunt multe alte filme obscure (am văzut eu unul odată într-o noapte la Antena 1, fabulos, păcat că nu am reţinut niciun nume, nimic). Spectaculos este că cineva care face un astfel de film poate să aibă o traiectorie fulminantă şi să obţină succesele pe care le-a obţinut. Ceea ce mă face să cred că, şi iau un exemplu aşa la întâmplare, până şi Dan Chişu poate va face un film bun, într-o zi.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu