pot sa aduc şi scutire de la medic

constat, deloc cu bucurie, că am început să dezvolt un şablon tare păcătos de scriere la blog.

două-trei săptămîni de postări aproape zilnice, rivalizând cu profesioniştii.
vorbim de frecvenţă, nu de calitate :).
după care o tăcere asurzitoare care îmi alungă pe cei doi cititori.

da, da, treabă are toată lumea, asta nu e o scuză.

însă eu, după frustrarea de a pierde însemnări, am traversat marea dezamăgire de a nu putea sa merg nici anul acesta la TIFF (şi nu din cauza mea, cred şi astăzi cu tărie). chestie care mi-a alungat vreo câteva zile buna dispoziţie precum şi cheful de a mai scrie.

şi colac peste pupăză m-a mai lovit şi o maladie cam neplăcută, din fericire o formă uşoară. legat de boala respectivă, nu dau alt amanunt decât că m-am simţit cumva vesel pentru că este o boală care m-a dus tot timpul cu gândul, printr-o asociaţie de idei extrem de forţată, la filmul Calăuza. adică, la urma urmei, poate a venit de la prea mult film.

scuze. post glumet paranoic

toata viata am stricat lucruri.

cand eram mic, si intr-un grup de prieteni ne luam toti aceeasi jucarie, a mea se strica prima. ale celorlati era ca noi, inca.

intotdeauna reusesc sa iau prin surprindere orice inginer proiectant si sa inventez modalitati pline de fantezie combinata cu neatentie in a testa limite de functionalitate.

sunt atehnic in utilizare si precis ingineresc in stricare.

de aceea ma banuiesc pe mine ca, zilele trecute cand tot butonam si imi pierdeam insemnari, de fapt prin combinatii de clilkuri am stricat aceasta platforma. iar zilele acestea inginerii goagle, dupa mine au reparat.

asa ca imi cer scuze blogarilor blogspot.

si le dau sfatul sa faca si ei ce am facut eu. sa se bucure de o bine nemeritata vacanta.


LE: pentru cei care nu stiu, in ultimele 3 zile platforma blogger nu a fost functionala, nepermitind publicarea de postari de catre adminii blogurilor.

ştiri generaliste. internet şi cinematograf. cifre, că mie îmi plac cifrele

cronica pregătită la filmul polonez, care aştepta doar butonul cu publică, s-a dus... şi nu era salvată, sau s-a salvat peste ea nimicul paginii albe. ca să nu mi se facă rău de nervi, să scriem de ştiri, astea poate au mai mult noroc şi rămân.

toată lumea net-ului fierbe acum, după ce microsoft a anunţat că o să dea o grămadă de bani pe skype, mai precis 8,5 miliarde de dolari. aici 4 scurte despre mişcări din piaţa newmedia, pe prima, cea mai de impact tocmai am amintit-o.

însă vroiam să atrag atenţia asupra ştirii numărul 3: google, prin portalul youtube, lansează serviciul de închiriere online. busines făcut serios, cu acorduri deja negociate cu cei mai importanţi actori de pe piaţă marile studiouri Warner, Universal şi Sony. atunci când intră jucătorii cei mai grei pe o piaţă înseamnă că afacerea este deja coptă şi e timpul de scuturat pomii. cele mai afectate vor fi mai mult ca sigur industria de DVD-uri şi televiziunile, în special cele cu plată.

google tv, un proiect despre care toată lumea ştie că va exista într-o bună zi, dar nimeni nu ştie care este ziua aia şi nici cum va arăta acest tip de televiziune personalizată, setabilă în funcţie de preferinţele clientului, şi în orice caz cu (unele) servicii plătite, scoate capul la orizont. probabil că filosofia google va fi cea care va da preţurile: gratis un pachet de bază, superfiabil şi uşor de utilizat, şi orice floricică în plus pe bani, cu cît floricica este mai delicată cu atât mai scump va fi serviciul. şi după ce lucrurile se rutineză puţin, toate sit-urile care difuzează astăzi gratis (sau pirateză -adică cer sume simbolice care nu ajung la proprietarii de drepturi) nu vor mai putea fi găsite pe google. probabil că vor putea fi accesate dacă scrii în adress bar numele corect, însă pe motoarele oficiale nu vor mai exista. ar fi proşti să nu facă altfel, şi numai de prostie nu pot să-i suspectez pe cei de la google. piraţii au fost toleraţi până acum, şi în special cei care mai şi cer bani, pentru a deschide apetitul (şi portofelele) publicului. când, mental, gestul de a plăti este făcut, treaba ta de a culege potul cel mare devine mai uşoară.


a doua ştire importantă a dimineţii este faptul că, anul trecut, românii ( cum se spune în media oficială ha, ha, ha) au mers mai mult la cinematograf. creştere de la 5, 2 milioane de spectatori în 2009 la 6,5 milioane în 2010. e drept că această creştere e făcută doar din două filme: Avatar, şi Alice în ţara minunilor, primul aproape 900.000 de spectatori, al doilea aproape 250.000. două 3D, normal. din punct de vedere al sălilor, 3D-ul este mană cerească. fără această revoluţie tehnologică probabil că mai dispăreau jumătate dintre cinematografele din România.

statistica de care am amintit este dată de Observatorul European al Audiovizualului. Alte cifre interesante care mi-au atras atenţia:

• în 2010 în UE s-au produs 1203 filme de lung metraj (inclusiv documentare)
• piaţa cinematografelor în UE este de 6,45 miliarde euro (circa 8,5 USD), cea mai mare valoare atinsă până acum. în continuare America de Nord (Canada şi USA) sunt în faţă cu 10, 5 miliarde USD. (să comparăm în aceeaşi monedă.)
• în UE cota de piaţă a filmelor europene e încă foarte mică, 25,3%, tot americanii iau caimacul cu 68%. diferenţa probabil se duce la coreeni, indieni, ş.a.

istoria afişelor festivalului de la Cannes

Nu ştiu care îmi place cel mai mult. Şi sunt câteva care în mod sigur nu-mi plac.

Aici întreaga colecţie a afişelor festivalului de la Cannes. Ajuns anul acesta la a 64-a ediţie. De ramarcat că în 1981 nu au avut buget de afiş. Sau designerul nu a predat la timp propunerile, sau le-a plăcut cel de anul trecut şi nu s-au îndurat să renunţe la el; au schimbat anul şi numărul ediţiei şi l-au mai folosit încă o dată.

Pentru cei care studiază, o pagină interesantă de istorie a comunicării.

intraţi sub linie la cannes 2011

Săptămâna aceasta, miercuri 11 mai, la concurenţă cu Festivalul European de Film, începe mai celebrul festival de la Cannes.

Printre noutăţile de ultimă oră:

• lista competiţiei oficiale s-a lungit cu încă două filme. The Artist, film regizat de francezul Michel Hazanavicius şi This is not a film al iranienilor Jafar Panahi and Mojtaba Mirtahmas. Michele Hazanavicius este un autor destul de puţin vizibil şi fără un portofoliu notabil, însă Jafar Panahi a realizat filme bine primite cum ar fi The circle şi Offside, filme care urmăresc problemele femeilor în societatea iraniană.
• un alt iranian, Mohammad Rasoulof, intră în ce-a de-a doua competiţie, Un certain regard, cu filmul Good bye

De fapt, de la Mohammad Rasoulof şi Jafar Panahi am plecat cu această postare, pentru că cele două  participări vor da o notă politică festivalului. Ei sunt la ora actuală, se pare, arestaţi la domiciliu (cum probabil era pe vremuri Mircea Dinescu), şi aşteaptă judecarea recursului pe care l-au făcut în procesul care i-a condamnat la şase ani închisoare şi la douăzeci de ani interdicţie de exercitare a profesiei de regizor. Iar filmele care participă sunt semi-finalizate şi au fost făcute în regim de clandestinitate.

Semn că realizarea de filme este încă o profesie periculoasă pe anumite meleaguri şi mai ales când subiectul filmelor nu este confruntarea între zei, monştrii sau mafioţi nătângi.

partea bună a iniţiativei legislative de a se dubla toate filmele în româneşte

Da, da, nu râdeţi, această iniţiativă a avut şi o parte bună.

În ultimii ani, în România avem parte de o constantă socială care parcă face şi mai irespirabil aerul unei ţări în care de regulă lucrurile merg pe dos. Constanta: de cele mai multe ori ţara pare împărţită în două tabere duşmănoase care până şi la masa negocierilor urlă una la alta. Ca de exemplu băsişti versus antibăsişti; bugetari versus privaţi; tineri versus pensionari; proRoşia Montană versus anti Roşia Montană şi lista se poate lungi. Cultura dialogului şi a argumentării părea o chestiune inventată şi posibilă doar în literatura de specialitate. Pe forumuri, în media, argumente scrâşnite şi partizane. Inclusiv luările de poziţie neutre ajungeau să fie prin reacţii împinse intr-o tabără. Am eu o bănuială că şi ”serviciile” au avut un greu cuvânt în această chestiune. Serviciile precum şi structurile de manipulare/PR create de cei care lansează teme publice cu un evident interes politic sau financiar.

Ieri-alaltăieri, s-a trezit un ....  (puneţi voi în locul punctelor adjectivul injurios, la alegere) de parlamentar cu o iniţiativă tembelă. După mine, iniţiativa asta in mod cert a făcut-o de capul lui, probabil cu nişte prieteni la un suc s-o mai fi vorbit înainte. Dar n-a avut în spate nicio campanie manipulatorie de apărare, de ieşit cu argumente în faţă, de trolat atunci când argumentele sunt contrazise cu rigoare, de ieşit din clinci cu atacuri la persoană.

Ar fi inutil să repet toate argumentele contra, forumurile sunt pline şi nu aş putea să vin cu absolut nimic nou.

Da, partea bună a acestei iniţiative legislative este că a arătat după multă vreme o reacţie unitară a unei societăţi civile, cu argumente pertinente, fără atacuri şi injurii, cu mostre agreabile de umor de bună calitate. O reacţie care contrazice părerile preconcepute că ”românul e manelist”, e ”analfabet”, înjură în loc să aducă argumente. Atunci când PR-işti plătiţi şi care plătesc vectori de opinie sau joacă murdar nu sunt în piaţa cetăţii, avem instincte de societate sănătoasă.

Văzând astăzi că articolul, primul care a semnalat iniţiativa, a ajuns la 500 de comentarii, şi trecând peste ele şi văzând că, iată uimire, sunt pe aceeaşi parte, şi fără troli, văzând sutele de recţii rapide şi ferme în media şi pe bloguri, fără a fi panicarde sau apocaliptice, m-am simţit, cel puţin în această privinţă, ca şi cum aş fi în Cehia.

ieri a început festivalul filmului european

hint: dacă plouă serios în Bucureşti şi lumea iese greu din casă, şi sala rămâne pe jumătate goală, e deajuns să îţi iei o faţă serioasă, pălictisită, un aer de superioritate specific celui care se uită (până la capăt) la filme europene, şi să treci la intrare printre plasatoare fără să ai nevoie de invitaţie. eu aşa am făcut. probabil merge şi faţa de hipster care în timp ce intră dă pe cartea feţelor "acuma intru la festival. zic în 10 minute dacă merită să veniţi şi voi să prindeţi sfârşitul".

la faţa locului am aflat pe surse (care nu ştiu dacă sunt de încredere) că mai bune ar fi Casa rea - Polonia şi Bibliothèque Pascal - Ungaria. 

O divizie serioasă de filme din Moldova, pentru că ideea de film european nu se opreste la Comunitatea Europeană, ci se vrea a fi geografică. Din păcate, şi aşa se explică undeva calitatea filmelor din selecţie, filmele sunt propuse în general de ambasde. Adică nişte gigei care fac şi cultură pe lângă ce face un angajat de ambasadă. Probabil că astfel se ajunge la criteriul "care regizor trebuie sprijinit şi nu a mai luat o selecţie la un festival important? păi hai să-l punem pe listă să se plimbe şi filmulul lui."

M-a mai enervat încă o dată argumentul pe care l-a dat pe scenă realizatorul clipului de promovare al festivalului filmului Radu Munteanu: "el aşa îşi imaginează o lume ideală. o lume în care până şi fetele alea vorbesc despre filme bune". Mi se pare neplăcut că cineva îşi imaginează lumea ideală cu centuriste în prim-plan. Într-o lume ideală, ca să nu fiu bănuit de habotnicie puritanism exacerbat, vânzătoarele de plăceri ar trebui să aibă carte de muncă, asigurare de sănătate, şi multe alte drepturi. Sau o pleca din necesitatea personală de a avea despre ce să vorbească cu ele după?

Deşi festivalul se desfăşoară in mai multe oraşe, doar Bucureştiul are plăcerea de a putea vedea toate filmele din festival. Altfel după cum îţi e norocoul. Dacă eşti braşovean ai 13 şanse, ca timişorean doar 10, de exemplu.

În cadrul manifestării va avea loc premiera filmului documentar Metrobranding - o poveste de dragoste între oameni și obiecte de Ana Vlad şi Adi Voicu, produs de Madragora, casa de producţie a lui Aurora si Morgen, printre altele. O poveste depre mărcile care au făcut deliciul pieţei planificate din vremea defunctului regim: saltele Relaxa, tenişii Drăgăşani, bicicleta Pegas, ş.a. Premera în seara asta.

Aseară a mai fost un scurt metraj irlandez The crush, per total simpatic, chiar dacă forţat şi teleghidat pe alocuri. Un puşti pe la 7-8 ani se îndrăgosteşte de învăţătoarea lui şi intră într-o competiţie cu logodnicul acestia, mult mai apropiat de vârsta şi interesele învăţătoarei. Disputa se tranşează într-un duel cu pistoale pe terenul de handbal. Şi învingătorul, nu e greu de presupus, este tocmai cel mic. Aşa, de zâmbit dacă nu eşti răutăcios.

Despre filmul polonez din deschidere mai încolo, aici, când oi avea timp. Momentan titlul postului, titlu care, cred eu,  spune aproape totul. "Nimic esential. Essential Killing."