ieri a început festivalul filmului european

hint: dacă plouă serios în Bucureşti şi lumea iese greu din casă, şi sala rămâne pe jumătate goală, e deajuns să îţi iei o faţă serioasă, pălictisită, un aer de superioritate specific celui care se uită (până la capăt) la filme europene, şi să treci la intrare printre plasatoare fără să ai nevoie de invitaţie. eu aşa am făcut. probabil merge şi faţa de hipster care în timp ce intră dă pe cartea feţelor "acuma intru la festival. zic în 10 minute dacă merită să veniţi şi voi să prindeţi sfârşitul".

la faţa locului am aflat pe surse (care nu ştiu dacă sunt de încredere) că mai bune ar fi Casa rea - Polonia şi Bibliothèque Pascal - Ungaria. 

O divizie serioasă de filme din Moldova, pentru că ideea de film european nu se opreste la Comunitatea Europeană, ci se vrea a fi geografică. Din păcate, şi aşa se explică undeva calitatea filmelor din selecţie, filmele sunt propuse în general de ambasde. Adică nişte gigei care fac şi cultură pe lângă ce face un angajat de ambasadă. Probabil că astfel se ajunge la criteriul "care regizor trebuie sprijinit şi nu a mai luat o selecţie la un festival important? păi hai să-l punem pe listă să se plimbe şi filmulul lui."

M-a mai enervat încă o dată argumentul pe care l-a dat pe scenă realizatorul clipului de promovare al festivalului filmului Radu Munteanu: "el aşa îşi imaginează o lume ideală. o lume în care până şi fetele alea vorbesc despre filme bune". Mi se pare neplăcut că cineva îşi imaginează lumea ideală cu centuriste în prim-plan. Într-o lume ideală, ca să nu fiu bănuit de habotnicie puritanism exacerbat, vânzătoarele de plăceri ar trebui să aibă carte de muncă, asigurare de sănătate, şi multe alte drepturi. Sau o pleca din necesitatea personală de a avea despre ce să vorbească cu ele după?

Deşi festivalul se desfăşoară in mai multe oraşe, doar Bucureştiul are plăcerea de a putea vedea toate filmele din festival. Altfel după cum îţi e norocoul. Dacă eşti braşovean ai 13 şanse, ca timişorean doar 10, de exemplu.

În cadrul manifestării va avea loc premiera filmului documentar Metrobranding - o poveste de dragoste între oameni și obiecte de Ana Vlad şi Adi Voicu, produs de Madragora, casa de producţie a lui Aurora si Morgen, printre altele. O poveste depre mărcile care au făcut deliciul pieţei planificate din vremea defunctului regim: saltele Relaxa, tenişii Drăgăşani, bicicleta Pegas, ş.a. Premera în seara asta.

Aseară a mai fost un scurt metraj irlandez The crush, per total simpatic, chiar dacă forţat şi teleghidat pe alocuri. Un puşti pe la 7-8 ani se îndrăgosteşte de învăţătoarea lui şi intră într-o competiţie cu logodnicul acestia, mult mai apropiat de vârsta şi interesele învăţătoarei. Disputa se tranşează într-un duel cu pistoale pe terenul de handbal. Şi învingătorul, nu e greu de presupus, este tocmai cel mic. Aşa, de zâmbit dacă nu eşti răutăcios.

Despre filmul polonez din deschidere mai încolo, aici, când oi avea timp. Momentan titlul postului, titlu care, cred eu,  spune aproape totul. "Nimic esential. Essential Killing."