ce e în servieta din Pulp Fiction?

Doi scoţieni mergeau cu trenul. Unul dintre ei îl întreabă
pe celălalt ce are în pachetul său?
"A, acolo am un MacGuffin."
"Ce e un MacGuffin?"
"E un aparat cu care se vânează tigrii în Scoţia"
"Dar nu există tigrii în Scoţia"
"E, atunci acolo nu am un MacGuffin, nu-i aşa?"

Azi noapte surfam din link în link şi am dat peste o legendă urbană drăguţă, de care uitasem. Şi ca să n-o mai uit şi să îl fac pe şmecherul în discuţii despre filme, o povestesc şi aici.

Întrebare: ce se află în servieta din Pulp Fiction?

(Pentru dulcea reamintire, este servieta recuperată pe care o tot cară după ei Jules Winnfield (Samuel L. Jackson) şi Vincent Vega (John Travolta) şi care trebuie să ajungă înapoi la şeful lor Marsellus Wallace.) De-a lungul timpului, pentru fani, pe vreme ce filmul devenea mai cult, intrebarea respectivă precum şi discuţia adiacentă devenea mai aprinsă şi mai plină de ipoteze. Printre cele mai simpatice ipoteze aduse în dicuţie se numără:

• Diamantele furate în Reservoir Dogs
• Oscarul pe care spera să-l câştige Tarantino
• Un cap
• Un milion de dolari

La capitolul supoziţii eu aş mai fi şi adăugat că probabil Marsellus era oltean şi, pentru că Tarantino a furat cu nesimţire din Nea Marin Miliardar, în servietă era praz.

Însă internetul nu este numai locul ăla în care afli totul de Grupul Bilderberg, Zeitgeist, Masonerii şi alte scenarii năstruşnice. E locul unde se propagă demonstraţii metafizico-poetice foarte bine documentate.

Raspunsul, până la urmă unanim acceptat de toţi fanii, este că in servietă se află ... sufletul lui Marsellus Wallace. Argumente? Ia de-aici:

• Marsellus are un pansament pe ceafa lui (de manelist). Şi legende biblice spun că pe acolo scoate necuratul sufletul.
• Ce e in servietă străluceşte. Toată lume care a văzut suflete ştie asta.
• Cifrul încuietoarei este 666. Ştim cu toţii cine raspunde la telefonul asta.
• Intervenţia divină atunci cînd se trage asupra celor doi cărăuşi de servietă (cel ascuns în baie care rateză un întreg încărcator de la trei metri) se coboară să-i apere pe cărătorii de suflet.

Îmi place foarte mult povestea asta. Da, are şi ilustraţie, ca să nu căutaţi dvd-ul cu Pulp Fiction să mă verificaţi.

Deci chestia aia cu Zeitgeist cu sufletul e răspunsul?


Evident că nu. Tarantino se pare că le-ar fi spus pe platou actorilor să creadă că este cel mai preţios lucru pentru ei. Întrebat în interviuri ce era acolo, a mărturisit că nu ştie. Ulterior (probabil că şi-a recitit cursurile) a recunoscut odată că e un MacGuffin. Bun, şi cine e MacGuffin ăsta, unde apare în film, cine îl omoară?

Revenim la anecdota de la începutul postării. Ea este explicaţia pe care a dat-o Hitchcock, în faţa unor studenţi se pare, pentru a explica modul în care poate să împingă o poveste un astfel de obiect. E important să-i conferi obiectului o valoare, oricât ar fi ea de neplauzibilă, şi toţi cei din jur să se comporte ca atare. Nu mai contează, nimeni nu se întreabă ce e cu acel obiect (un artefact, o scrisoare, o armă) mai importantă devine acţiunea care se aşază în jurul lui şi care te ţine cu sufletul la gură.