Prima dată m-am suparat îngrozitor la decernarea premiilor Oscar in 1998. Era cred ca pentru prima data cand vazusem cele două mari favorite înainte de decernare. Pentru cei cărora memoria le joaca feste, si le e lene de clik-wiki, se bateau de la egal la egal LA Confidential si Titanic. Durerea din sezut la vizionarea in sala de cinematograf a filmului acela nu o sa o uit in veci, si, fara a-i nega anumite merite absolut evidente (printre care, stralucitoarea campanie de marketing), Titanicul mi se părea, pentru oricine înzestrat cu oarecare bunsimţ artistic, o mare plictisoşenie, plată, plină de locuri comune, lungită ca o peltea şi mă aşteptam ca şi oamenii educaţi din lumea filmului de la Academia care voteza să vadă acelaşi lucru ca şi mine. Ştiam aplecarea catre comercial, mica slabiciune scuzabilă a acestora, şi cu atât mai mult mi se parea ca LA Confidential indeplineşte toate criteriile: un scenariu beton (de altfel pe acesta, la categoria scenariu adaptat, l-a obtinut), ritm, personaje, actori buni (care au şi făcut carieră plecând de aici, gen Russell Crow), decoruri, univers plauzibil si o căruţă de alte calităţi. (parerea mea de astăzi e aceeaşi, LA Confidential revăzut e la fel de incitant, la Titanic n-am rezistat mai mult de câteva secvente). Pentru cine are memoria buna nu e o noutate, în acea luptă (inegală din punctul meu de vedere) mi-a pierdut favoritul. Am luat-o ca pe un afront personal şi cîtiva ani m-am multumit sa înregistrez, post-factum, cine este invingatorul. Ca să nu mai am deziluzii.
Încetul cu încetul, am şi inceput sa mai imbătrânesc şi să nu mă mai supăr din nimicuri, mi-am reîntors privirea către această simpatica afacere. Să imi dau seama ca farmecul ei constă în capacitatea de a stârni atâtea pasiuni, pronosticuri, nopti nedormite (pentru cei de pe continentul nostru). Să îmi dau seama că, pe lânga compromisurile industriei, lista este de fapt un reper al unui an cinematografic si al trendurilor. În general al trendurilor care se sfârşesc şi premiul vine, omagial, să le celebreze apusul. Dar si al trendurilor care se nasc - astea de regulă se văd în nominalizările de actori. Cum de altfel, anul acesta, nominalizarea lui Jennifer Lawrence, pentru rolul din Winter's Bone, ma face să spun ca în urmatorii 2-3 ani ea va fi aleasa multor producatori de filme cu bugete sănătoase, reţete sigure şi marketing solid (deja e castingată într-un sequel X-Men). Să mi se pară chiar simpatic modul in care premiile reuşesc să surprindă (poanta de anul trecut -bătălia cuplului Cameron/ doamna ex-Cameron - chiar a fost bună) prin capacitatea lor de a răsturna pronosticuri, de a premia cu evidentă şi impertinentă nedreptate pe cei slabi în dauna celor performanţi, pentru, deja, obişnuinţa de a acorda premiile compensatorii (cele în care se repară o nedreptate din anii anteriori, născând o alta care va prelungi lanţul compromisurilor), de transparenţa cu care se întrevade in lista câştigătorilor lobby-ul marilor studiouri. Pentru orice producator de film premiile respective sunt o găină cu ouă de aur, pentru că adăugarea pe afişul filmului sau coperta DVD-ului a prestigioasei cunue de lauri si a specificaţiei winner, inseamnă câteva zeci de milioane bune în plus.
Surprizele apar tocmai pentru că jocul vizibil al intereselor este evident şi de multe ori, în ciuda aşteptărilor, premiile se duc unde trebuie (e drept ca şi aici e o chestiune de gusturi, însa nu de valoare). Melanjul acesta, în care toţi rămân cu un gust amar pentru eşecul anumitor favoriţi, dar si bucuroşi pentru alţi favoriţi mai norocoşi, e reţeta succesului.
Peste acest ingredient principal se mai toarnă mult glamour, cu rochii si coafuri în prim plan, poante mai mult sau mai puţin scremute la prezentari, acolo unde răutăţiile fac deliciul, precum şi puterea Hollywood-ului de a-şi impune filmele şi star sistemul astfel încât toata lumea să se uite la aceleaşi filme şi să fie îndragostită de aceeaşi actori.
Premiile Oscar 2011 nu mi-au înselat aşteptarile.
Încetul cu încetul, am şi inceput sa mai imbătrânesc şi să nu mă mai supăr din nimicuri, mi-am reîntors privirea către această simpatica afacere. Să imi dau seama ca farmecul ei constă în capacitatea de a stârni atâtea pasiuni, pronosticuri, nopti nedormite (pentru cei de pe continentul nostru). Să îmi dau seama că, pe lânga compromisurile industriei, lista este de fapt un reper al unui an cinematografic si al trendurilor. În general al trendurilor care se sfârşesc şi premiul vine, omagial, să le celebreze apusul. Dar si al trendurilor care se nasc - astea de regulă se văd în nominalizările de actori. Cum de altfel, anul acesta, nominalizarea lui Jennifer Lawrence, pentru rolul din Winter's Bone, ma face să spun ca în urmatorii 2-3 ani ea va fi aleasa multor producatori de filme cu bugete sănătoase, reţete sigure şi marketing solid (deja e castingată într-un sequel X-Men). Să mi se pară chiar simpatic modul in care premiile reuşesc să surprindă (poanta de anul trecut -bătălia cuplului Cameron/ doamna ex-Cameron - chiar a fost bună) prin capacitatea lor de a răsturna pronosticuri, de a premia cu evidentă şi impertinentă nedreptate pe cei slabi în dauna celor performanţi, pentru, deja, obişnuinţa de a acorda premiile compensatorii (cele în care se repară o nedreptate din anii anteriori, născând o alta care va prelungi lanţul compromisurilor), de transparenţa cu care se întrevade in lista câştigătorilor lobby-ul marilor studiouri. Pentru orice producator de film premiile respective sunt o găină cu ouă de aur, pentru că adăugarea pe afişul filmului sau coperta DVD-ului a prestigioasei cunue de lauri si a specificaţiei winner, inseamnă câteva zeci de milioane bune în plus.
Surprizele apar tocmai pentru că jocul vizibil al intereselor este evident şi de multe ori, în ciuda aşteptărilor, premiile se duc unde trebuie (e drept ca şi aici e o chestiune de gusturi, însa nu de valoare). Melanjul acesta, în care toţi rămân cu un gust amar pentru eşecul anumitor favoriţi, dar si bucuroşi pentru alţi favoriţi mai norocoşi, e reţeta succesului.
Peste acest ingredient principal se mai toarnă mult glamour, cu rochii si coafuri în prim plan, poante mai mult sau mai puţin scremute la prezentari, acolo unde răutăţiile fac deliciul, precum şi puterea Hollywood-ului de a-şi impune filmele şi star sistemul astfel încât toata lumea să se uite la aceleaşi filme şi să fie îndragostită de aceeaşi actori.
Premiile Oscar 2011 nu mi-au înselat aşteptarile.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu