miercuri, 30 martie 2011

premiile gopo. update.

În editorialul de azi, domnul CTP a fost rău-rău cu cei 400 de votanţi care au lasat pe dinafară Morgen, i-a tras tare de urechi. Deh, stilul inconfundabil al criticului.


M-am uitat şi eu pe lista lor, şi m-a amuzat că Mirela Oprişor era pe acolo. Ea cu cine o fi votat la rol principal feminin? S-o fi recuzat, o fi câştigat categoria cu un singur vot în plus?


Trecând aşa fugitiv peste numele celor 400 de votanţi de la premiile Gopo, mi-a sărit în ochi un nou, cel puţin pentru mine, barbarism de jargon în industria filmului. Există ceva personaje care au trecut pe cartea de vizită la meserie/funţie titulatura de exploatant. Cred că e de prisos să spun că dex-ul n-a auzit de termen, aşa că nu trebuie să mă simt prea prost. Cu ceva străduinţă de a trece peste link-urile nerelevante, zeul google m-a ajutat să înţeleg că, probabil dacă nu greşesc, meseria în sine are legatură cu difuzarea filmelor. Mai simpatic este când începi cu declinările, şi cu verbizarea. Adica un exploatant ce face? Păi trebuie că exploatează. Mai mult ca sigur că oamenii aştia o să fie urmatoarea ţintă a celor de la criticatac. Care, pe bună dreptate, vor şterge pe jos cu ei.


Probabil că, pentru singurul meu cititor de până acum, par obsedat de chestiile astea cu premii. Sper să nu denote ceva frustrări reprimate tematica, n-am avut nicio legatură cu ele. Că am vorbit până acum  numai de Oscar, de Gopo, etc. Ce să fac eu însă, dacă tocmai acum în martie am început să scriu despre cinema, şi se stie, martie e lună cu premii. Ok, reiau subiectul in mai că o sa vină TIFF-ul si Cannes-ul, e drept, în ordine inversă.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu