luni, 28 martie 2011

premise şi concluzii. Aurora

Nu poţi să te duci la un film de-al lui Cristi Puiu fară să ţii cont de anumite lucruri din start.

Nu oricine devine Cavaler al Ordinului Artelor şi Literelor. Ştiu, la noi distincţiile se dau la generali torţionari, la tot felul de liste de nume. nici la ei probabil că n-or fi lucrurile cele mai pe valoare, totuşi nu cred că e chiar ca la noi. o distincţie de calibrul acesta e o distincţie.

Cinematograful românesc se împarte în două: înainte de Cristi Puiu, şi după Cristi Puiu - Alex Leo Şerban. O sentinţă tare, poate prea tare, poţi fi sau nu de acord cu ea. Doar ca ALS nu e genul de critic plezirist si generos cu laudele, în special aruncate conaţionalilor. Personal sunt oarecum de acord cu sentinţa. Doar cu nişte mici corecţii. S-a nimerit să fie Cristi Puiu cel care a statutat, plin de curaj, cu multa personalitate, cu talent si noroc, o stare de spirit caracteristica tinerei generaţii de cineaşti. O stare de spirit comună. Elemente premergatoare pot fi găsite şi la alţii, înainte de Moartea domnului Lăzărescu. Poate o să revin şi o să scriu şi respectiv o să-mi argumentez altădată, mai pe larg, teoria mea hegeliană (în sensul conştiintei istorice) legată de noul cinematograf românesc. Una peste alta, faptele sunt fapte, şi Moartea... este un reper.

Filmul Aurora, aflat acum în a treia săptămână de viaţă în cinematografele patriei, a beneficiat de multe buzdugane care să crească miza: premiera la Cannes, premieră la TIFF, avampremiere pentru iniţiaţi în cercuri de apropiaţi. În urma cărora apar verdicte:
- o mare plictiseală
- durează trei ore, greu de suportat. E drept ca până şi regizorul însuşi, speriat de propriul lui curaj artistic, s-a simţit obligat să pună lumea în gardă, la prezentările publice avertizând lumea să se ducă la toaletă, sa aibă ceva de băut.
- o capodoperă (cel mai fervent admirator Gorzo), sau cel puţin un mare film (CTP). Criticii, până şi cei rezervaţi, au fost prudenţi în a zice ceva de rău.
- cronicile subiective ale spectatorului obişnuit îl distrug, de regulă cantonându-se la primul argument: ca 3 ore în care nu se întămpla ceva sunt greu de suportat.

Concuzii? Păi cam toată lumea are dreptate. Iar publicul spectator pare să fi fost avertizat. În 3 săptămâni filmul a strâns puţin peste 3.000 de spectatori şi probabil ca nu va depaşi 5.000 în scurta cariera de proiecţii. Departe de cei 10.000, prag care, în opinia mea, pentru piaţa spectatorilor de cinematograf autohton reprezintă un veritabil succes de public.


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu